Muzeul de Artă Constanţa

Nicolae Grigorescu, Flori de nalbă, ulei pe carton, 300 x 170

„Natură moartă (Flori de soc și gălbenele)”

Theodor PALLADY (1871–1956)

Artistul propune o compoziție tripartită determinată de liniile verticale și orizontale din fundal și de curbura mesei pe care este organizată recuzita: vaza cu flori de soc și gălbenele, lămâia tăiată, cartea pe care se sprijină cuțitul, cutia goală deschisă, floarea galbenă, desprinsă din buchet și căzută pe masă. Subiectul lucrării pare a fi chiar lumina: filtrată prin perdea, transformând florile de soc în structuri imponderabile, adăstând pe inflorescențele galbene și pe un perete, rolul ei pare a fi acela de a nuanța, a accentua, a modela, unifica și idealiza ansamblul compozițional. Vaporoase, florile de soc pot să pară ornament al perdelei transparente sau, prin lipsa unor planuri de adâncime (potrivit perspectivei liniare), chiar motivul decorativ al unui tapet. Organizarea plană a suprafeței pictate, raportul tonurilor și al nuanțelor, echilibrarea petelor de culoare, recompun un univers de lumină și reflexe. Interiorul cutiei goale, asemeni cuțitului care se sprijină pe cartea închisă, prinde reflexe galbene și verzui de la vază, corolele gălbenelelor și de la coperta cărții, pe care le dizolvă în griuri-verzui și griuri-ocru, însoțite de nuanțe de gri luminoase. Elanul centrifug al elementelor din recuzită este temperat de jocuri cromatice care surprind albul unor suprafețe și negrul unor contururi sau umbre.

vizitaţi turul virtual al Muzeului de Artă Constanţa

admiraţi operele originale

Muzeul este deschis între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon,
sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon.

Luni şi marţi este închis.

adresă

Vă aşteptăm pe:
Bulevardul Tomis nr. 82-84
Constanţa

telefoane

Muzeul de Artă Constanţa
informaţii: +40 (341) 454 499
administraţie: +40 (241) 617 012

Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”
+40 (241) 618 602

Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă”
+40 (241) 256 010

fax

+40 (241) 617 012

e-mail

urmăriţi-ne pe social media

112
Instrucţiuni privind îmbunătăţirea accesibilităţii paginii