Muzeul de Artă Constanţa
„Tăietor de lemne”
Ion Andreescu (1850–1882)
În fața peisajelor lui I. Andreescu natura pare întotdeauna vie, pictorul sugerând puterea creatoare a acesteia. Artistul nu s-a limitat la senzații vizuale, ci a fost preocupat de natura lucrurilor, de forțele care o animă, de țesutul organic, iar accentul meditativ transpare din peisajele sale. Trunchiurile copacilor reprezentați sunt energice, solide, pline de viață. Prin ele pare să circule seva extrasă din pământ, prin intermediul rădăcinilor care se înfig energic în sol. Atât iarba, cât și trunchiurile copacilor, sunt surprinse într-o manieră extraordinar de realistă, artistul relevând fiziologia însăși a acestora. Omul nu intervine, de obicei, în peisajele lui I. Andreescu, iar dacă uneori apare o formă umană, aceasta se contopește cu natura.
vizitaţi turul virtual al Muzeului de Artă Constanţa
admiraţi operele originale
Muzeul este deschis între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon,
sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon.
Luni şi marţi este închis.
adresă
Vă aşteptăm pe:
Bulevardul Tomis nr. 82-84
Constanţa
telefoane
Muzeul de Artă Constanţa
informaţii: +40 (341) 454 499
administraţie: +40 (241) 617 012
Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”
+40 (241) 618 602
Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă”
+40 (241) 256 010