Muzeul de Artă Constanţa

Nicolae Grigorescu, Flori de nalbă, ulei pe carton, 300 x 170

„Femei pe plajă”

Ștefan DIMITRESCU (1886–1933)

Lucrarea a fost realizată, cel mai probabil, între 1927 și 1933 când, întors de la studiile de la Paris, artistul a făcut mai multe călătorii prin țara natală, inclusiv în Dobrogea. Ea se înscrie în categoria scenelor de gen, în care artistul ne prezintă un aspect specific regiunii dobrogene. Două personaje feminine, îmbrăcate în costume de baie, se relaxează la malul mării, într-un climat torid în care lumina naturală domină cu precădere. Dintr-un cearșaf alb, femeile par că au improvizat un paravan care să le protejeze de soarele arzător. În colțul din stânga jos a lucrării se pot observa câteva obiecte: o geantă de plajă, o carte și o sticlă. Nuanțe de albastru domină atât în conturarea peisajului, cât și a vestimentației celor două femei, cărora li se alătură și nuanțe de alb-brun, folosite în tonuri mai deschise pe suprafața de nisip și mai închise pe corpurile femeilor. Pentru a nu crea o cromatică monotonă, pictorul a adăugat nuanțe de alb, roșu și galben, care dau vigoare picturii. Formele conturate sunt solide, iar contrastele tonale le conferă volume, ceea ce dă un aspect sculptural figurilor umane. În ansamblul său, lucrarea prezintă o sinteză a întregii opere a lui Ștefan Dimitrescu, în care talentul înnăscut de desenator se armonizează într-o compoziție echilibrată și armonioasă cu studiul pentru culoare.

vizitaţi turul virtual al Muzeului de Artă Constanţa

admiraţi operele originale

Muzeul este deschis între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon,
sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon.

Luni şi marţi este închis.

adresă

Vă aşteptăm pe:
Bulevardul Tomis nr. 82-84
Constanţa

telefoane

Muzeul de Artă Constanţa
informaţii: +40 (341) 454 499
administraţie: +40 (241) 617 012

Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”
+40 (241) 618 602

Muzeul „Dinu şi Sevasta Vintilă”
+40 (241) 256 010

fax

+40 (241) 617 012

e-mail

urmăriţi-ne pe social media

112
Instrucţiuni privind îmbunătăţirea accesibilităţii paginii