
Joi, 23 octombrie, a fost o zi plină de energie, culoare și entuziasm la Muzeul de Artă Constanța!
Ne-au vizitat elevii de la Școala Gimnazială nr. 8 – clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Nicolae Tonitza” – clasa a V-a, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” – clasa a IV-a și Liceul Teoretic „Anghel Saligny” din Cernavodă – clasa a III-a.
Copiii au participat la ghidaje tematice, unde au descoperit povești captivante despre artiști, lucrări și istoria artei, învățând cum fiecare detaliu vizual poartă un sens.
Apoi, în cadrul atelierelor de creație, au desenat, au experimentat și și-au lăsat imaginația liberă, explorând diverse materiale și tehnici artistice.
Activitățile au fost coordonate de Raluca, Ramona și Smaranda, care i-au încurajat pe cei mici să transforme inspirația în culoare și formă.
Ne bucurăm să vedem atâta curiozitate și bucurie în rândul celor mici, iar energia lor ne inspiră să continuăm să aducem arta mai aproape de fiecare vizitator.
Pentru atelierele de creație, vizitele și ghidajele cu grupuri prin Programul Național Școala altfel și Săptămâna Verde, vă rugăm să vă programați din timp pe adresa de mail a muzeului: muzeuartacta@yahoo.com.
Vom confirma în funcție de numărul de locuri disponibile.
Mulțumim Consiliului Județean Constanța.