În perioada 26–27 mai 2023, Muzeul de Artă Constanța a organizat Sesiunea Internațională de Comunicări Cultural-Științifice, intitulată „Realism și alegorie în creația artistică”, adresată mediului uiversitar și muzeal de profil, din țară și din străinătate. Evenimentul s-a dorit a fi un omagiu adus sculptorului Ion Jalea, anul acesta împlinindu-se 40 de ani de la trecerea în neființă a sculptorului dobrogean. Întâlnirea a fost și un bun prilej pentru promovarea și diseminarea unor abordări diverse ale activităților de cercetare în domeniul artelor vizuale, cât și o oportunitate pentru realizarea unui schimb de bune practici între mediul academic și cel muzeal.
Volumul colectiv al manifestării științifice se găsește la magazinul Muzeului de Artă Constanța, de unde poate fi achiziționat, începând cu data de 1 ianuarie 2024.
În volum se găsesc lucrări semnate de reprezentanți ai mediului academic și muzeal din București, precum Elena Dumitrescu (UNARTE, București), Școala de sculptură de la București între studiu și creație artistică – primii zori; Silvia Stoica (UNARTE, București), Repere realiste în pictura lui Cezar Atodiresei; Romeo Gheorghiță (UNARTE, București) și Ecaterina Sârbulescu (freelancer), Realitatea istorico-artistică și conservarea unui capitel ionic de marmură din epoca romană; Sorina Gheorghiță (MNAR, București), Anonim Italian – Perspectivă de arhitectură. Cercetare și restaurare pentru recuperarea unei picturi aproape distruse; Horațiu Costin (MNAR, București) și Camelia Costin (freelancer), Orfeu şi Euridice – Alegoria Poeziei, Gustav Klimt; Georgeta Iuliana Pană Gheorghe (CESI, București), Opera de artă și fotografia în contextul tehnologiei informaționale contemporane; Luiza-Antonela Bunbănac (Biblioteca Academiei, București), Simbol și personificare în pictura românească din secolul al XIX-lea; din mediul academic și muzeal ieșean, precum Codrina Laura Ioniță (UNAGE, Iași), Realitate și alegorie la Valentina Rusu Ciobanu; Maria Silvia Bilașevschi (UNAGE, Iași), Cimitirul Eternitatea – o arhivă estetică culturală; Bianca Boroș (UNAGE, Iași), Utilizarea tehnicilor picturale experimentale în arta contemporană; Lăcrămioara Stratulat (Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași), Gian Lorenzo Bernini, inovatorul secolului său; Valentina Druțu (Complexul Muzeal Național „Moldova”, Iași), Istorii şi alegorii. Șapte artiste importante ale lumii în contextul epocilor şi tendinţelor artistice ale secolului al XX-lea; Nicoleta Dabija (Casa Muzeelor, Iași), Muzeul Poezie(i) din Iași. Natura ludică a poeziei în viziunea artistică a lui Ion Barbu; de la Academia de Muzică Teatru și Arte plastice, Chișinău, Republica Moldova – Mariana Carp, Diversitatea stilistică în sculptura lui Lazăr Dubinovschi; de la Muzeul Municipal Câmpulung – Consuela Elena Grecu, Ecaterina Cristescu Delighioz (1901–1973). Mărturii inedite din viața pictoriței existente în patrimoniul Muzeului Municipal Câmpulung; de la MNIAC – Delia Roxana Cornea, Povestea statuilor regale de la Constanța; de la Muzeul de Artă Tulcea – Gabriela Radu, Lucrările artistului Ion Jalea în colecția de sculptură a Muzeului de Artă Tulcea și de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, două lucrări despre patrimoniul Muzeului „Ion Jalea” din Constanța – Realism și alegorie în creația sculptorului Ion Jalea. Patrimoniul Muzeului „Ion Jalea” din Constanța, lucrare semnată de Cristina Gelan și Muzeul „Ion Jalea” – un muzeu de sculptură la malul mării, lucrare semnată de Lelia Rus Pîrvan, cadru didactic universitar și directorul Muzeului de Artă Constanța.
Muzeul de Artă Constanța multumește și pe această cale tuturor participanților la eveniment și tuturor partenerilor implicați: Consiliul Județean Constanța; Universitatea „Ovidius” Constanța; Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța; Universitatea Națională de Arte București; Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași; Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Republica Moldova; Biblioteca Academiei Române, București; Compexul Muzeal Național Moldova, Iași; Muzeul Național al Literaturii Române Iași; Muzeul Național de Artă al României; Muzeul Municipal Câmulung Muscel; Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, Tulcea.