Realizat de Muzeul de Artă cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa, proiectul Conferinţă- concert Puterea de transmitere a sferei emoţionale prin intermediul Imaginii artistice- Simboluri vizuale şi cromatice în muzica pentru pian a lui FRÉDÉRIC CHOPIN este susţinut cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Muzeelor, miercuri, 18 mai 2022, cu începere de la ora 14.30, în sala Nicolae Grigorescu.
În cadrul evenimentului, deschis spre audiere melomanilor şi artistilor interesaţi, doamna lect. univ. dr. Andreea Bratu (UOC) va conferenţia despre puterea evocativă prin capacitatea de transfer a unor simbolurilor vizuale şi cromatice, către universul sonor al unor opusuri reprezentative, din creaţia compozitorului romantic, poet al Pianoforte-lui, Frédéric Chopin, într-o demonstraţie academică cuprinzătoare în informaţii, susţinută de numeroase ilustrări muzicale chopiniene, integrale sau pe secţiuni, oferite la pian, atât de doamna lector cât şi de studenţi ai Programului de Licenţă- Specializarea Muzică (M1 şi M2), Facultatea de Arte -UOC.
,,Uzul sinonimiei, între Simbolistica vizuală, şi cea specifică ambientului Artei sunetelor, este un modus operandi creator des întâlnit, în creuzetul procesului de compoziţie, în epoca Romantismul stilistic muzical al secolului al XIX lea. Paleta coloristică aparte a unui nou instrument apărut (Fortepiano-ul Pleyel, preferat de Fr. Chopin), schimbul de idei cu alţi creatori- pictori, imaginaţia de tip vizual, spiritul fin de observaţie dublat de capacitatea de recodificare a imaginii artistice obţinute în produsul finit – capodopera muzicală- vor constitui periplu nostru investigativ, punctat în mod semnificativ, de multe exemple muzicale. Fascinant de observat de către melomanul dedicat, iubitor de Frumos, Arte vizuale şi de Muzică, necesar de analizat de către artistul cunoscător, vă invităm să fiţi alături de noi să-l parcurgem împreună!” (lect. univ. dr. Andreea Bratu)
Conferinţa-concert coordonată de lect. univ. dr. Andreea Bratu, face parte din programul Festivalului ,,Primăvara Artelor- 2022” al Facultăţii de Arte (UOC), organizat prin Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică EUXIN.
Intrarea este liberă şi accesibilă publicului, în limita locurilor disponibile.